vineri, 17 august 2012
Interviul luat de Wynn Free lui Gregg Braden
SCHIMBAREA ARE LOC ACUM
Exista foarte multi indicatori stiintifici, care pot dovedi ca Pamantul si Sistemul Solar trec prin schimbari care nu s-au mai inregistrat anterior, in istoria omenirii. Multi oameni cu abilitati paranormale spun ca ne aflam la inceputul unei schimbari dimensionale, care a inceput sa ne afecteze deja profund vietile. Unii prevad ca, in urmatorul deceniu, vom intra intr-un proces de Inaltare, implinind astfel profetiile lui Iisus.
Gregg Braden este poate cea mai recunoscuta persoana care evalueaza si dezvaluie, in permanenta, fenomene stiintifice, care fac trimitere la aceasta schimbare. El a devenit interesat de acest subiect, din timpul cand inca lucra pentru compania Phillips Petroleum, in anii 1970 si a observat ca magnetismul Pamantului se afla la cel mai scazut nivel din ultimii 2000 de ani si ca avea o rata de scadere foarte rapida.
Cu timpul, Braden a scris o carte „Trezirea la Punctul Zero” - publicata de Editura For You (pe care va recomandam sa o recititi), care aduce dovezi pentru acesti indicatori ai aschimbarilor rapide ale planetei. (Va amintesc ca tocmai a iesit de sub tipar o noua carte de Gregg Braden, Adevar profund.)
In continuare va prezentam interviul luat de Wynn Free, lui Gregg Braden:
Wynn: Este adevarat ca polii magnetici ai Pamantului, in momentul de fata, se afla pe punctul de a se modifica?
Gregg: In Mai-Iunie-Iulie 2002, unele publicatii stiintifice prestigioase spuneau, pentru prima data, ca ne aflam intr-un proces de inversare a polilor.
In anii 1960, geologii erau convinsi ca Pamantul trece periodic prin astfel de inversari. Acestia si-au dat seama despre asta, analizand mostre de pamant, gheata si fosile, precum si particule magnetizate ce se gaseau intr-o anumita pozitie, in rocile de pe Pamant. Geologii au fost atat de siguri de acest fenomen, incat au facut si o harta a ultimilor patru milioane si jumatate de ani, care demostreaza ca Pamantul a trecut prin 14 astfel de inversari ale Polilor.
La vremea aceea, in 1961 si 1962, oamenii de stiinta credeau ca ultima inversare a polilor a avut loc in timpul ultimei Erei Glaciare, acum 10000-12000 de ani. Ei erau convinsi ca procesul se va repeta, dar abia peste mii de ani, astfel incat nu existau motive serioase de ingrijorare
Dar, prin anii 1990, geologii au continuat sa filtreze si rafineze aceste informatii si au inceput sa afirme ca abia peste o mie de ani, exista probabilitatea ca acest fenomen sa se intample. Apoi, au inceput sa spuna, "Ei, se poate intampla peste o suta de ani". Dar, acum, in urma unor descoperiri recente, din gheata extrasa din Antarctica si Groenlanda, spun ca acest fenomen se poate intampla in mai putin de un deceniu. Dar acum, noi stim ca Polii au inceput deja sa se miste. Traim aceste vremuri, chiar acum. Nu stim exact ce inseamna acest lucru, deoarece chiar daca s-a mai intamplat de 14 ori, in ultimii patru milioane de ani si jumatate, nu au existat niciodata sapte miliarde de oameni pe Pamant.
Wynn: Vrei sa spui ca aceste lucruri sunt cunoscute deja de toata lumea?
Gregg: Da, de catre cei care trebuie sa cunoasca astfel de lucruri. De exemplu, reglementarile aviatice spun ca, in cazul in care polii isi modifica axa cu 5-8 grade, pistele din aeroporturi ar trebui sa fie renumerotate, pentru a fi corelate cu ceea ce vad pilotii. Primul aeroport din SUA, care s-a conformat acestor schimbari, a fost St. Paul din Mineapolis, unde s-au cheltuit foarte multi bani cu renumerotarea pistelor. Dar in lunile mai-iunie-iulie 2002, ziare ca Nature, Science, Scientific American si New Scientist au publicat un articol care sustinea ca ne aflam clar in procesul de inversare a polilor, iar terminalele l-au depistat.
Oamenii de stiinta nu au nicio idee despre care ar putea sa fie impactul asupra retelelor electronice si electromagnetice. Ba chiar mai mult, nu stiu ce va insemna acest lucru pentru sistemul imunitar al oamenilor. Medicina alternativa a aratat ca exista o legatura intre magnetism si sistemul imunitar, putandu-se afirma ca sistemul imunitar e posibil sa fie incifrat in campurile magnetice ale Pamantului.
Stim ca pasarile si animalele migreaza de-a lungul acestor linii de camp magnetic. Asa ca, exista speculatii ca aceste schimbari care au loc in liniile da camp magnetic sunt responsabile de schimbarea comportamentului migrarii pasarilor – schimbari care s-au inregistrat in Asia si America de Nord. Aceste schimbari pot explica si de ce balenele au inceput sa esueze tot mai des. Liniile de navigare, pe care balenele erau obisnuite sa le urmeze, s-au schimbat, si acum le duc inspre plaje. Dupa ce balenele sunt salvate si repuse in apa, ele se aliniaza la aceste noi linii magnetice si, in timp ce le urmeaza, ajung inapoi pe plaja.
Deci, da, este un subiect bine cunoscut acum. Cele mai respectate publicatii stiintifice spun ca suntem deja in cursul procesului de inversare. Si, chiar daca inca nu stim cu exactitate ce inseamna acest lucru, este totusi semnificativ faptul ca a fost luat in considerare de catre literatura de specialitate si nu doar de publicatii pseudo-stiintifice si care fac speculatii.
Wynn: Cand a fost constatat pentru prima data, acest proces de inversare magnetica?
Gregg: Cam in Iunie/Iulie 2002. Oamenii imi trimiteau e-mailuri, in care spuneau ca l-au vazut acest lucru, dandu-mi referinte. Eu insumi am gasit referinte in diferite reviste.
Wynn: Vom putea sa-i supravietuim acestui fenomen, in intregime?
Gregg: Orice raspuns referitor la aceasta intrebare trebuie sa fie pur speculativ, deoarece in istoria omenirii, acest lucru nu s-a mai intamplat niciodata. Pe de alta parte, exista traditii vechi - ebraice si ale nativilor americani - care sugereaza ca fenomenul de inversare a polilor s-ar fi intamplat cu mult inainte de ultima Era Glaciara, acum 10.000 - 12.000 de ani, dar aceste traditii sugereaza ca un astfel de fenomen ar fi avut loc chiar si acum 3.600 de ani.
Legendele Nativilor (indieni americani) spun despre o zi, acum 3600 de ani, cand Soarele a rasarit de la Vest, "ca de obicei", a stat deasupra cerului aproape intreaga zi si a apus la Est - dar, in ziua urmatoare a rasarit de la Est si a apus la Vest, asa cum se intampla astazi. Traditiile ebraice spun ca acest eveniment s-a intamplat in timpul unei batalii, cand una din parti a primit ajutor ceresc, deoarece Soarele a stat suficient de mult, pana cand lupta s-a terminat in favoarea acestora.
Nu putem sa verificam toate acestea, cu ajutorul rocilor sau fosilelor, deoarece, 3600 de ani este o perioada mult prea scurta pentru ca un astfel de eveniment sa poata fi reflectat acolo. Nu putem decat sa studiem traditiile, legendele si miturile care s-au transmis pe cale scrisa sau orala.
Ceea ce ne spune traditia, este ca, daca un astfel de eveniment ar fi sa aibe loc, oamenii de pe Pamant vor supravietui. Ar fi o zi cu adevarat ciudata de trait, dar, daca vechile legende sunt adevarate, inseamna ca s-a intamplat si oamenii au supravietuit. Oricum, nu cunoastem modul in care le-au fost afectate vietile.
Wynn: Ai vreo idee despre cum ar putea fi influentata constiinta, in urma unei schimbari magnetice ?
Gregg: Se speculeaza ca ar exista o corelare intre constiinta si magnetism. Pentru a putea fi inteleasa o astfel de legatura, ea poate fi comparata cu memoria unui calculator. Campurile magnetice din memorie sunt tinute in locul lor, prin intermediul unei incarcaturi electrice – o incarcatura de infiltrare – in interiorul calculatorului insusi. Cand bateria din calculator se consuma, circuitul dispare si memoria este stearsa. Trebuie sa reincarcam sistemul de operare.
In mod similar, cercetatorii si descendentii populatiei indigene cred ca atunci cand Pamantul va trece prin fenomenul pe care stiinta il numeste "inversare magnetica", va fi de asemenea o schimbare majora si o curatare in constiinta Pamantului. Nu va mai exista nimic care sa tina acele tipare magnetice la locul lor. Prin urmare, cand ne vom trezi dupa schimbare, constiinta va deveni esenta noastra cea mai pura, natura noastra cea mai pura. Amintirea despre toate lucrurile rele, despre toate resentimentele, despre ego si tot ceea ce ne-a facut sa fim invrajbiti unii contra celorlalti, ca indivizi si natiuni, nu va mai face parte din aceasta constiinta, din aceasta retea noua.
Din aceasta perspectiva, multe traditii prezic, simt sau speculeaza ca ne apropiem de timpul a ceea ce ei numesc "Marea Purificare" si ca aceasta curatare se produce la nivelul miezului memoriei constiintei.
Wynn: Deci se poate presupune ca, intr-un fel, memoria noastra este conectata cu acest camp magnetic ?
Gregg: Cred ca da. Cred acest lucru, datorita relatarilor ciudate ale astronautilor care au calatorit in spatiu, in timpul programului Apolo. La iesirea din atmosfera Pamantului si cand se roteau mii de km in jurul Planetei, efectele magnetice ale planetei au fost foarte putin simtite. Astronautii au inceput sa traiasca experiente pentru care nu au fost pregatiti sau antrenati si care erau total de neprevazut.
Cand se aflau in spatiu si se uitau inspre Pamant, au inceput sa aibe tot felul de trairi, simtiri, intuitii, constientizari si stari pe care nu le-au mai avut niciodata pe Pamant. Pentru fiecare dintre ei, acestea au insemnat ceva diferit.
Cam tot asa s-a intamplat cu prieteni de-ai mei care au fost in Vietnam si care s-au schimbat cand s-au intors acasa. Pentru unii, schimbarea a fost atat de dureroasa, incat nu au vrut sa discute niciodata despre ea, iar pentru altii aceasta a insemnat un catalizator in viata lor si vorbeau in permanenta despre asta.
Cred ca exista documente care spun despre acelasi fenomen in privinta unor astronauti care nu au mai fost la fel, cand s-au intors din spatiu. Unii dintre ei nu au stiut ce sa faca cu experienta capatata in spatiu. Unii au devenit dependenti de droguri sau alcool. Altii au considerat ca schimbarea pe care au suferit-o era absolut pozitiva si au transformat-o in proiecte importante
Unul dintre acestia a fost Dr. Edgar Mitchell, care a fondat Organizatia de Stiinte Noetice, in efortul de a valida fenomenul de constiinta umana. Un alt astronaut a plecat in cautarea Arcii lui Noe, pe care a gasit-o ingropata in gheata, pe Mt. Ararat, exact cum spune Biblia. [1]
Wynn: Deci, inseamna ca acesti astronauti, care au parasit campul magnetic al Pamantului, au avut un fel de trezire spirituala ?
Gregg: Cu siguranta ca au trecut printr-un catarsis, cand nu au mai fost influentati de campul magnetic de pe Pamant.
De asemenea, observam ca se intampla un lucru asemanator, atunci cand privim campurile magnetice ale Pamantului. Acestea nu sunt constante de-a lungul intregii suprafete ale Pamantului, iar hartile arata o intensitate variabila a lor, de-a lungul suprafetei Pamantului. Exista locuri in care intensitatea magnetica este foarte mare si locuri unde este foarte scazuta.
Aceste campuri s-au modificat de-a lungul timpului si se poate presupune ca de aceea, populatia a migrat spre locurile unde acestea s-au mutat. E posibil ca ea sa fi urmat conturul acelor campuri magnetice.
Cea ce se intampla este ca in acele locuri unde magnetismul e foarte scazut, unde efectul lui este neglijabil, au loc inovatii si schimbari uluitoare. Acolo unde magnetismul este ridicat, sunt locuri de stagnare, unde, desi se intampla schimbari, ele apar foarte incet.
Daca as veni aici, de pe alta planeta si nu as sti nimic despre oamenii de pe Pamant si daca as cauta un loc in care oportunitatile de schimbare ar fi cele mai mari, as urmarii linia de contur "zero". Daca va uitati pe harti care indica campurile magnetice de pe Pamant, observati ca linia de contur "zero" se gaseste de-a lungul Coastei de Vest a Americii de Nord, de-a lungul Coastei Californiei, pana pe coasta din Alaska. Cu alte cuvinte, magnetismul de-a lungul Coastei de Vest este aproape ZERO!
Cand spunem Coasta de Vest, ne referim la California. Adevarul este ca in California au aparut multe inovatii tehnologice, stiintifice, in moda, finante si arta, deoarece aici exista oportunitatea unei schimbari uluitoare.
In zona de Nord, magnetismul este cel mai ridicat, iar campurile magnetice sunt cele mai dense. Se gaseste acest lucru si in ststele din Sud, acele state care sunt considerate conservatoare. Asta nu inseamna ca aici nu au loc schimbari. Ele dureaza mult mai mult timp pana sa se intample, iar oamenii trebuie sa aiba un motiv foarte serios, inainte de a accepta, de a se misca, schimband ceea ce au facut intotdeauna.
Wynn: Deci, acolo unde magnetismul este mai putin dens, oamenii sunt mai deschisi la schimbari ?
Gregg: Sunt deschisi la schimbari, punct. Asta nu inseamna ca schimbarea este buna, rea, adevarata sau falsa. E important sa clarificam acest lucru. Constiinta oamenilor va determina cum anume va arata acea schimbare.
O sa dau un exemplu ironic. Exista o linie de contur "zero", care trece exact prin Orientul Mijlociu. Ea trece chiar dedesuptul Canalului Suez, pana in Israel, de-a lungul coastei Marii Rosii. Chiar in acea zona este linie de contur "zero". Aceasta inseamna ca acea zona este pregatita pentru schimbari. Dar modul in care se produc schimbarile – fie ca sunt pasnice si constructive sau furioase si destructive – este determinat de constiinta oamenilor care traiesc acolo.
Wynn: Deci nu este buna sau rea, oricare ar fi ea ?
Gregg: Exact. Este pur si simplu, o oportunitate de schimbare. In acelasi timp, zonele cu magnetismul cel mai ridicat, observate pe planeta, se afla de-a lungul fostei URSS, Rusia si Siberia. Stim ca, in aceasta parte a lumii, a existat un sistem bine inradacinat si, cand a venit vorba de schimbare, a durat mult timp si a fost destul de dureros, cu multa suferinta. Dar cand schimbarea a avut loc, a fost un efect in cascada si s-a intamplat aproape peste noapte. Corelatiile sunt foarte interesante intre constiinta umana, oportunitatea pentru inovatie, schimbare si magnetismul lumii noastre. Pamantul are multe zone de schimbari incete si rapide.
Wynn: Cititorii nostrii vor sa stie cum pot sa faca, cel mai bine, fata schimbarilor care vor urma ?
Gregg: Voi fi cat se poate de concis. Cred ca raspunsul la aceasta intrebare se gaseste in vorbele celor care au fost aici, inaintea noastra, vechii esenieni, aflate intr-un text mai vechi de 2500 de ani. Acesta ne reaminteste de relatia noastra cu lumea din jur si spune ca tot ceea ce ne inconjoara nu e nici mai mult nici mai putin, decat oglinda a ceea ce am devenit noi din interior. Asa ca, atunci cand vedem o lume care pare dura, cruda, nechibzuita si care le produce suferinta fratilor si surorilor noastre de peste tot – din aceasta perspectiva, ca lumea este oglinda a ceea ce am devenit ca indivizi, familii, societate si natiune, nu este rau, bun, adevarat sau fals. Este doar o reflexie a cine suntem noi. Conditia de pe Planeta este un mecanism de feedback.
Deci, daca vrem sa vedem schimbare in lumea noastra, trebuie ca noi sa devenim acea schimbare, in viata noastra de zi cu zi. Daca vrem sa vedem pace, toleranta, compasiune si iertare, la nivel global, trebuie ca noi sa devenim astfel. La masa, cu familia, in scoala.
Trebuie sa cerem ca sa ne intelegem prin pace, compasiune si intelegere. Nu trebuie ca un lucru sa fie prea plictisitor. El poate fi amuzant, dar nu trebuie sa fie dur, nepoliticos sau nemilos. Astfel, in viata de zi cu zi, in fiecare moment din fiecare zi, noi facem o alegere care afirma sau neaga viata din corpul nostru. Intrucat suntem conectati prin aceeasi retea, alegerea individuala pe care o facem se aduna in reactia colectiva fata de viitorul nostru. Daca vrem sa vedem o schimbare la nivel de colectiv, noi insine trebuie sa devenim acea aschimbare, pe plan individual.
Wynn: Stim despre anul 2012, ca este momentul schimbarii globale sau al Inaltarii. Ce credeti ca se va intampla ?
Gregg: Anul 2012 este interesant, deoarece este legat de traditia Mayasa, de cea Egipteana, de unele traditii Crestine si chiar si de Codul din Biblie – care este el insusi, unul foarte controversat.
Eu cred ca aceasta data este una ca oricare alta. Daca ne concentram asupra unei date si ne traim viata, pregatindu-ne pentru schimbarea din acea data, ratam adevarata viata. Din punctul meu de vedere, daca traim fiecare clipa din viata noastra, la capacitate maxima, ne impacam cu experientele care ne ies in cale in fiecare zi, cu oportunitatea de a onora viata si relatiile dintre noi. Daca suntem onesti, corecti, politicosi, plini de grija si de compasiune, daca traim asta in fiecare zi, suntem deja pregatiti pentru orice ar putea sa se intample in 2012, sau in orice alta zi, an sau oricand in viitor.
Cunosc oameni care isi traiesc viata dotati cu cutii pline de mancare si munitie, pregatindu-se pentru ziua in care lumea noastra se va schimba. Inteleg ce spun ei. Dar ceea ce am vazut este ca o mare parte a vietii lor este dedicata pregatirilor pentru acea zi si ca acestia pierd ocazia de a se bucura de frumusetile si misterele vietii de zi cu zi. Iar modul in care ne pregatim pentru cele mai mari provocari este prin perceptia frumusetii si misterelor.
Wynn: Deci, practic, daca cineva vrea sa abordeze aceasta schimbare cu un rezultat extrem de pozitiv pentru ei insisi, cheia este ca sa traiasca fiecare zi cu un randament de maxima iubire, compasiune si grija?
Gregg: Da, si pentru a face acest lucru, trebuie sa traim fiecare zi in mod constient. Fiti constienti de oportunitati. Recunoasteti oportunitatile care ne intersecteaza calea. In fiecare zi avem posibilitatea de a fi toleranti fata de sistemul de credinta a altcuiva, sa iertam pe cineva care ne-a jignit sau ne-a suparat, sa reconciliem propria judecata a ceea ce ar trebui sau nu ar trebui sa fie in lumea noastra.
Daca putem sa ne impacam cu aceste lucruri, in timp ce ne intersecteaza calea si, in mod constient, sa ne ocupam de ele in acest moment, atunci stim ca ne schimba chimia corpului, prin modul in care simtim si astfel, ne pregatim pentru orice fel de tranzitie prin care va trece Pamantul.
Daca acest lucru inseamna ceva.
Wynn: Da, inseamna pentru mine.
Exista ceva foarte important, cu care sa incheiem – ceva ce poate eu am omis ?
Gregg: Pentru prima data in istoria omenirii, soarta speciei noastre – a intregii specii umane – sta la alegerea unei singure generatii. Ceea ce am facut, este ca tocmai am vorbit despre ceea ce inseamna cateva dintre aceste alegeri.
Nota [1] :Arca ingropata in gheata a fost descoperita chiar deasupra muntelui. Guvernul Turciei refuza sa aprobe lucrari de escavare in zona, datorita implicatiilor religioase care s-ar isca pe aceasta tema.
Sursa: http://www.spiritofmaat.com/archive/jan3/braden.htm
Editura For You
Abonați-vă la:
Postări (Atom)