marți, 6 aprilie 2010

Tuneluri misterioase în România!


Profesorul Constantin Bursuc afirmă că a pătruns într-o vastă
reţea de galerii subterane artificiale. "Există o reţea de tunele
fizice, reale, sub toată România. Eu am cartat, prin măsurători
la faţa locului, doar unele dintre aceste căi de comunicaţie
subterane, care se află la 4-5 km adâncime sub pământ,"
afirmă profesorul Constantin Bursuc.

Deocamdată domnia sa nu poate spune cu precizie cine şi cu
ce scop a făcut aceste construcţii misterioase, dar continuă
cercetările, urmând a face publice rezultatele obţinute.
Susţine însă că în realizarea acestora sunt implicate
inteligenţe din alte lumi din Univers sau din alte dimensiuni
spaţio-temporale.

Profesorul relatează: "Am fost contactat de anumite entităţi
subtile din Univers care mi-au comunicat că trebuie să
facem un sistem de semnalizare pentru aterizarea navelor
extraterestre de mare capacitate, să-i zicem un fel de
aeroport aerospaţial. Pentru a îndeplini acest lucru, mi
s-a permis să pot face decorporalizări şi salturi în spaţiu
şi timp. Am început investigaţiile în urmă cu trei ani,
timp în care am fost însoţit de două entităţi terestre
care au contact permanent cu civilizaţiile extraterestre".
Nu putem publica momentan detaliile tehnicilor de dedublare,
nici informaţii despre entităţile respective sau despre
locaţiile exacte unde se desfăşoară cercetările. Printre
preocupările profesorului şi ale entităţilor care îl
ghidează se află şi localizarea reţelei de tuneluri din
subsolul României.

Labirintul subteran

"Am început cercetările din Suceava, unde se află o poartă
de intrare spre aceste construcţii. Trebuie să vă spun că
există, la 5km sub pământ, un Centru spiritual, în care am
avut acces numai în urma unei comenzi speciale, transmisă
de entităţile care m-au însoţit," a precizat dl Bursuc.
Apoi, a descris o sală imensă, luminoasă, cu pereţii din
bazalt lustruit,luminescenţi şi cu un soare mare, de aur,
pe peretele dinspre răsărit.

Profesorul susţine că a intrat efectiv (nu prin dedublare)
într-un tunel din Ceahlău, însoţit fiind până la intrare
de prof. Traian Stănciulescu,director tehnic la Institutul
de Inventică, filiala Iaşi. Tunelul respectiv era în pantă,
avea cam 10m lăţime şi 15m înălţime, cu boltă, iar în el
gravitaţia se anula parţial, astfel că deplasarea în interior
se făcea în salturi. Acest fenomen, pe care nu îl poate
explica deplin, i-a permis să parcurgă distanţe destul de
mari într-un timp scurt prin aceste labirinturi subterane.
Conform hărţilor profesorului, un asemenea tunel misterios,
aflat la o adâncime de 1.500 m sub pământ, leagă Munţii
Retezat (Sargesia) de Bucegi (Buşteni), Ceahlău (Sucidava)
şi Satu Mare. În vara anului 2007, dl profesor Bursuc a
efectuat cercetări în Masivul Godeanu, la vest de Mânăstirea
Tismana, unde a găsit alte construcţii subpământene.

Există mai multe afirmaţii privitoare la existenţa unor
enigmatice construcţii în adâncurile pământului României,
unele dintre ele fiind cunoscute şi păzite cu străşnicie
chiar de autorităţi. Modul în care au fost realizate din
punct de vedere tehnic aceste tuneluri este o enigmă. În
ceea ce priveşte destinaţia lor, cea mai plauzibilă
ipoteză este că ele fac parte din reţeaua de tuneluri
care există pe întreaga planetă şi care fac legătura
cu lumea misterioasă a Shambalei.

Profesorul ieşean Constantin Bursuc este posesorul unor
inedite brevete de invenţie, printre care menţionăm
motorul reactiv cu plasmă turbionară folosit cu succes
în construcţia rachetelor. El este şi autorul volumului
"Construiţi-vă cu mijloace proprii un OZN", apărut la
editura Miracol.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu