Bomba iubirii explodeaza

24 martie 2014, de Lauren Gorgo

 Bomba IUBIRII explodeaza

Echinoctiul din 20 martie a fost ceva cu adevarat special. El este intotdeauna un portal puternic pentru inaltare, deoarece e un moment de echilibrare a energiilor sacre feminina/masculina din interior, dar, pentru ca acum suntem foarte ferm ancorati in constiinta Unimii, puterea contopirii din acest an a fost ca o explozie totala de IUBIRE si a putut fi cu adevarat simtita in acea zi, intr-un mod amplificat si aproape ironic.

Deoarece la Luna Plina de dinaintea echinoctiului ne-am deschis, pentru a intregi diviziunea dintre inima si mintea noastra, IUBIREA s-a revarsat asupra echinoctiului si a umplut reteaua planetara, cu un sentiment palpabil de deschidere, iubire, compasiune, conectare, sensibilitate, ce a fost aproape suprareal. Pur si simplu, a fost raiul pe Pamant, chiar daca pentru scurt timp.

Dar, la fel ca orice explozie uriasa, aceasta bomba de IUBIRE a curatat parti din viata si din corpul nostru, atat personale cat si globale, care nu sunt in rezonanta cu IUBIREA… iar consecintele ei inca mai persista, in timp ce scriu aceste randuri.

Trecem dincolo de forta gravitationala a fricii, putin cate putin, iar aceasta infuzie recenta de IUBIRE are o importanta capitala pentru acest proces, chiar daca a starnit unele taratoare. De fiecare data cand, dupa o infuzie de IUBIRE, apare la suprafata un contrast total, el este intotdeauna rezultatul puterii purificatoare a IUBIRII. Aceasta nu e neaparat o finalizare usoara a unei tranzitii lungi, ci una care incepe sa fie resimtita din ce in ce mai bine. Iar lucrurile urmeaza sa se amelioreze si mai MULT, deoarece fiecaruia dintre noi ii sunt prezentate oportunitati de a lua masurile fizice necesare pentru a invinge cea mai profunda problema a noastra… chestia (emotia) fundamentala… rana de baza, ce ne-a tinut prinsi in roata karmica, multe vieti.

Viziunea rapida si instantanee a Raiului, care ni s-a aratat – acea ridicare de scurta durata a vălului, din ziua echinoctiului – a vestit ceea ce urmeaza sa vina. A fost o dovada mica despre ceea ce se ancoreaza foarte ferm in viata noastra fizica, in acest nou anotimp, dar ea e resimtita si ca o incurajare, care sa ne sustina in vederea schimbarilor uriase ce ne asteapta… pentru ceea ce eu cred ca va fi o amorsa pentru urmatorul val de evenimente foarte importante, stabilite pentru aprilie.

Am aflat foarte multe despre schimbarile fizice ce vor apare luna urmatoare – si, chiar daca evenimentele de pe cer imi depasesc, de obicei, puterea de intelegere, un lucru pe care nu-l pot ignora este intensitatea lor evidenta. De asemenea, nu pot ignora viziunile pe care le-am primit de cand a inceput 2014 si sentimentele mele legate de acele viziuni… cea mai izbitoare si mai repetitiva dintre ele implica o scena in care Christos coboara de pe cruce.

La inceput, m-am gandit ca poate devenisem constienta de „sfarsitul suferintei” – care e atat de palpabil de aproape si sunt sigura ca are legatura – dar natura captivanta a acelor viziuni m-a indemnat sa privesc mai atent si, cand am facut asta, am fost foarte uimita de corelatiile care au inceput sa apara… lucruri ce pareau prea sincronice, ca sa fie ignorate.

De exemplu:

Pe langa faptul ca in aprilie sunt două eclipse, „se intampla” ca, anul acesta, duminica Pastelui (sarbatorirea invierii constiintei Christice) sa fie pe 20 aprilie, fiind urmata imediat de acea remarcabila Cruce Cosmica cardinala, despre care vorbesc toti astrologii, care va fi exacta la 13 grade in Berbec (foc), Rac (apa), Balanta (aer) si Capricorn (pamant).  

Cand mi-am contemplat viziunea, in raport cu aceste evenimente apropiate, am inceput sa-mi dau seama ca ar putea fi o corelatie intre coborarea lui Christos de pe „crucea” din ochiul mintii mele… si „crucea” cosmica din ceruri, care incepe chiar in – sau in apropiere de – Duminica Pastelui.

Mai mult decât atat, am inceput sa atrag informatii care m-au condus la intelegerea faptului ca numarul 13 nu e doar o coincidenta si ca exista o legatura mult mai importanta decat am crezut initial…

Magicul 13 – versiunea remixata

Poate ca va mai amintiti, din rapoartele mele anterioare, Cele Sapte Surori din Constelatia Pleiadelor s-au referit de multe ori la numarul 13 ca fiind „frecventa inaltarii”… pe care l-au mai numit numarul IUBIRII universale. De asemenea, se stie foarte bine ca 13 reprezinta moarte si inviere/sfarsituri si inceputuri (ganditi-va la cartea a 13-a, a „mortii”, din tarot), codul lui Christos (ganditi-va la cei 13 apostoli) etc.

Treisprezece e foarte semnificativ nu doar in alchimie, caci el a constituit si o parte foarte mare a prioritatii din intregul an 2013 (in mod constient sau nu), cand multi dintre noi si-au activat a 13-a catena din ADN si chakra a 13-a aferenta, petrecand 12 luni intregi, pentru a se adapta la vibratia lui 13 si pentru a studia felul in care acest numar sacru si puternic joaca un rol cu totul vital si recunoscut, in matricea geometrica sacra, a corpului nostru.

Dar, asa cum am spus mai devreme, referitor la 13 aprilie… si, apropo, Duminica Floriilor, care este inceputul saptamanii sfinte ce conduce la (vibratia 13) moartea si invierea lui Christos, se intampla sa pice pe 13 aprilie… este foarte fascinant faptul ca, in Crucea Cosmica cardinala ce se apropie, fiecare planeta implicata ajunge la unghiuri de exact 13 grade. Abia dupa ce am citit cel mai recent si mai uimitor articol al lui Simone Mathew (http://www.universallifetools.com/), despre Crucea cardinala, am inceput insa sa inteleg, cu adevarat, proportiile colosale ale acestui eveniment si cat de central (la modul propriu) este 13, pentru eliberarea noastra…

Iata ideile la care fac referire:

[In imaginea din articol, doar in cercul central este scris numarul 13. Cercul de mai jos e preluat de aici http://www.davidicke.com/forum/showthread.php?t=112808&page=2, fiind singurul cerc cu 13 central, gasit pe internet. N.tr.]

In timpul Alinierii Crucii Cosmice cardinale, constiinta noastra e indreptata dincolo de planul fizic 3D, pe masura ce devenim constienti pana la sfarsit, de a 13-a sfera centrala din Cubul lui Metatron. A 13-a sfera (cercul din centru) reprezinta moartea si renasterea, sfarsiturile si inceputurile, fiind campul de IUBIRE ce se raspandeste in intreaga Creatie, in toate directiile timpului si spatiului.

Prin intermediul numarului 13 din Crucea Cosmica Cardinala, ciclurile noastre actuale stelare/galactice/cosmice conlucreaza cu noi, in scopul de a ne trezi propriile radare si a ne acorda antenele la un adevar stravechi, profund si foarte pretuit; un adevar cosmic, bazat pe fundatiile IUBIRII – si o veneratie profunda pentru toate formele de VIATA.

Niciodata nu am stiut vreun lucru in mod sigur, dar eu/voi/noi ar trebui sa fim prosti, incat sa ignoram toate aceste semne ca se intampla ceva semnificativ si ca va avea un impact si mai mare pe – sau in jur de – 20 aprilie, ziua concreta de sarbatorire a inaltarii. In fiecare an ce a condus la acest an, presupun ca Pastele este un moment fundamental evident, in calatoria noastra in 5D, dar imaginea din ceruri din acest an depaseste toti anii anterioari… adica, 13 inseamna activitate.Este un numar pe care putem conta pentru schimbari importante si, in acest caz, par sa fie finale… adevaratul sfarsit al sfarsitului/inceputul inceputului.

Iar el nu se sfarseste acolo…

Cea mai recenta conversatie a mea cu Consiliul coincide si ea de minune cu gandurile si sentimentele mele referitoare la acest magic 13…

In principiu, ei au spus ca la echinoctiu suntem total cufundati in „constiinta” noului Pamant… ca am indurat o calibrare emotionala si mentala foarte riguroasa, via Venus si Mercur retrograd, dar trecutul este efectiv in spatele nostru, iar singurul aspect din noi care ramane sa fie adus, in intregime, in aliniere cu noul, e fizicalitatea noastra… si asta e ceea ce ne aduce acest nou anotimp.

Asadar, daca 20 martie a insemnat momentul de eliberare de vechea constiinta, as merge atat de departe, incat sa spun ca 20 aprilie – sau in jurul acestei date – ar putea fi momentul de eliberare de aspectele fizice ale acelei constiinte. Cu alte cuvinte, ceea ce ne asteapta si, totusi, a inceput deja (fiind si finalizat, la un nivel), este invierea vietii noastre fizice, incepand cu biologia noastra.

Acest lucru mi-a fost explicat in felul urmator: mai intai a trebuit sa ne ancoram constiinta atat de total in unitate, incat sa putem aduce JOS frecventele necesare pentru a face din acest an,primul an al tuturor lucrurilor noastre. Pana in acest moment, ne-am adus pe noi SUS, la nivelul frecventei, ridicandu-ne vibratia pana la punctul de referinta al tranzitiei noastre la unitate, dar acum… dupa echinoctiu… suntem total aliniati cu constiinta adevarului… adica, nu e cale de intors… ceea ce inseamna ca sinele si viata noastra fizica pot urma, ascultatoare.

Aici, pentru a ramane

Chiar daca lucrurile inca sunt ciudate si inconfortabile (fizic), sunt sigura ca este evident faptul ca exista o noua energie (a IUBIRI) in oras… care, in sfarsit, este aici pentru a ramane.

La recenta Luna Plina, a existat chiar un efort brusc si important de evolutie, ce a catalizat aparitia noastra in deplinatatea adevarului (unitatii), iar acest proces a fost foarte solicitant. Potrivit pleiadienilor, acel eveniment ne-a influentat aparitia, intr-un mod foarte precis.

Ei mi-au spus ca aspectul influent, de Luna in Fecioara, ce a parut sa reverbereze pe intreaga planeta, zile la rand, a asigurat de fapt un punct de iesire din vechea realitate si ca acest punct de iesire l-a eliberat pe fiecare dintre noi, de ceea ce ei numesc „faza de punere in ordine”. De la inceputul lui 2014 – si chiar inainte de asta – ne-am concentrat in mod absolut deliberat, pe a nu lasa nicio piatra neintoarsa, inainte sa apara iuresul noii vieti… si, din fericire, acea faza e deja incheiata.

Am reusit sa ne eliberam de acele ultime lanturi ce au mentinut erele de dependenta de creatiile noastre din trecut, de toate experientele noastre pamantesti, ce ne-au pregatit cum se cuvine si in totalitate pentru acest moment… pentru descoperirea SINELUI nostru adevarat, autentic.

Noua holograma umana

Adăugaţi o legendă

Pe masura ce efectul de unda al marelui crescendo al energiilor lunii aprilie incepe sa se reverse asupra fiecarui suflet de pe planeta, mi se spuns ca schimbarea va deveni repede evidenta… ei bine, mai evidenta, s-ar cuveni sa spun, intrucat lumea din jur deja a inceput sa se rastoarne, pregatindu-se pentru destramare in masa. Dar aceste schimbari vor insemna, de buna seama, ceva diferit pentru fiecare persoana, in functie de faptul ca suntem sau nu acordati la holograma umana veche (3D) sau noua (5D).

Acest lucru mi-a fost explicat astfel: pentru cei care sunt pregatiti pentru tranzitia fizica – reinnoirea corpului fizic – echinoctiul a servit ca foarfece, necesara pentru a ne taia legaturile cu falsa holograma umana… cea in care boala, decaderea si moartea sunt cumplite. Eliberarea noastra de acea paradigma de gandire a fost nu doar vitala, ci si o performanta cu totul uriasa… si doar cei care au ajuns aici au o intelegere deplina despre ce a necesitat, cu adevarat, sa ne desprindem de minciuna despre adevaratele capacitati ale corpului omenesc.

Pentru aceia dintre noi care au fost in fruntea calatoriei spre unitate… si, daca cautati in jur sau va scanati campul energetic, e posibil sa sesizati ca acele concepte 3D (limitari biologice) nu mai sunt deloc atat de convingatoare cum au fost chiar si inainte de echinoctiu. Si asta (in esenta) deoarece incepem sa ne armonizam celulele cu holograma unitatii, in care IUBIREA universala devine hrana pentru corpul nostru fizic si modul primar de hranire a noii noastre forme.

„Voi sunteti cei carora le spunem, ridicati-va, ca sa simtiti aceste sentimente noi, caci ele sunt servitorul si ghidul vostru… ele va conduc in tara fagaduintei, asa cum ati stiut candva ca o vor face. Sentimentele noutatii si autenticitatii sunt sentimentele pe care le-ati asteptat indelung si pentru obtinerea carora ati muncit intr-un mod inimaginabil de greu, iar pentru asta vrem sa va asiguram ca tot ceea ce visati ca e posibil, devine posibil.” – Consiliul Suprem Pleiadian

Reinnoirea

Aflu ca, atat timp cat se desfasoara recalibrarea fizica, fiecare dintre noi va trebui sa inceapa in curand procesul de reinnoire… simt ca aceasta va fi prioritatea noastra principala in tot acest anotimp, pana la Solstitiul din iunie… si ca el va avea loc intr-un mod propriu si unic fiecaruia.

Consiliul mi-a impartasit ca acesta va fi o miscare de reinnoire in masa si ca multi dintre noi isi vor da seama de potentialul lor biologic, in timpul acestui val… in orice caz, ei subliniaza faptul ca acesta este un val in desfasurare, ce va continua sa se propage in omenire pentru un timp si ca el va indeplini doar planul sufletului nostru… insemnand ca vor fi unii care vor urma un drum mai lent spre aceasta destinatie.

„Spunem asta nu ca sa va abatem, ci ca sa va amintim ca, de-a lungul anilor, trupul a acumulat o cantitate considerabila de stres si, in multe cazuri, a suferit. Durata serviciului (vindecarii) va fi proportionala cu gradul lui de deteriorare.

Nu vrem sa va ganditi ca procesul de reinnoire este neaparat de durata – caci, in mod sigur, comparativ cu tot ce a necesitat pentru a ajunge aici, acest lucru va parea o licarire de bucurie –dar vrem sa precizam ca, in ceea ce priveste biologia inaltarii, toti aveti propriul drum si proces, iar acest lucru ar trebui sa-i fie foarte clar, fiecaruia dintre voi.

Unii dintre voi vor avea nevoie de foarte putin, ca vindecare, iar altii vor avea nevoie de mult. La aceasta, noi spunem… dati voie, dati voie, dati voie. – CSP

Mesajele pe care le primesc sunt clare: nu fiti convinsi de drumul altuia, caci, in mod cert, toti suntem unici. Acestea fiind spuse, acest aspect (fizic) al aparitiei noastre are o nota clara de urgenta, deoarece sunt foarte multe lucuri de intrebuintat, foarte multe de trait, foarte multe lucruri de care sa ne bucuram in acest an… in special pentru cei care se implica mai mult in noua conducere (a IUBIRII).

Nu am senzatia ca acest anotimp/aceasta etapa a invierii noastre va fi deosebit de usoara sau comoda, DAR, deja este oarecum mai suportabila ca in trecut, deoarece: 1) energia IUBIRII este, in sfarsit, dominanta si 2) putem simti ca se apropie un punct final, avand sentimentul distinctiv ca acesta este, in realitate, inceputul adevaratei noastre vieti si poate chiar si a primei noastre primaveri adevarate (pentru cei din emisfera nordica).

Chiar daca stim ca vom trece prin ceva dureri de crestere, concomitent, vom incepe de asemenea sa ne bucuram de bogatia adevarului nostru autentic, de recuperarea unicitatii sufletului nostru si de increderea de a ne revendica valoarea, ca sori ai lui Christos… Dumnezei creatori in corp fizic.

„Sunt atat de multe lucruri pe care sa le asteptati cu nerabdare, incat abia asteptam sa impartasim urmatoarea parte a calatoriei cu voi; totusi, va vom lasa deocamdata cu aceste cuvinte: nu va intoarceti la nicio stare trecuta, ci va intoarceti la adevarata voastra stare, de perfectiune personala purificata.

Deveniti ceea ce, pana acum, doar ati visat. In momentele care urmeaza, fiti perspicaci in toate intreprinderile voastre, caci nu veti mai cunoaste nimic in acelasi fel.

Da, schimbarile fizice din viata si din lumea voastra fizica sunt dintre cele mai satisfacatoare, dar am mai putea adauga ca: e doar adevaratul inceput al adevaratei vieti.

Stati o clipa, pentru a va delecta in cunoasterea faptului ca VOI sunteti tot ceea ce VOI ati asteptat si ca VOI ati meritat, cu prisosinta, asteptarea! – CSP

 

ThinkWithYourHEART.com © Expect Miracles, Inc. 2014 Toate drepturile rezervate.

http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/messages

Iubirea e fundamentul fiintei noastre

Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa (de pe Transalpina): “Fara Dumnezeu orice iubire moare”

“Iubirea e fundamentul fiintei noastre”-

Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

- As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

 

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

 

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii.

Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult.

 Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare.

Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

 - Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

“Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire”

 - Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala.

 Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

“Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire.

Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

 

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite.

N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. 

In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

“Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii” 

- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. 

Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti.

 Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

“Fericirea se munceste in fiecare zi”

- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului.

 Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam.

Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata.

articol preluat Autor Dia Radu

Sursa- http://www.formula-as.ro/2011/973/asul-de-inima-45/despre-dragoste-cu-parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-13840