miercuri, 5 martie 2014

Locurile sacre şi misterioase din munţii României

Sunt locuri magice în România care par să fie ocrotite de energii misterioase. Aici, unii oameni îşi alină sufletele şi simt că intră într-o lume a păcii. Poate că nu întâmplător, aceste locuri au fost alese din vremuri străvechi să adăpostească sanctuarele dacilor. Aici, preoţii lor căpătau puteri nebănuite şi vindecau suferinţele trupului şi ale sufletului.


Sfinxul din Bucegi

Chipul aspru de stâncă a stârnit curiozitatea oamenilor şi a dat naştere unui şir de legende 
extraordinare. Sfinxul Bucegilor emană forţă fizică, putere şi autoritate. Asemeni Sfinxului din Egipt, el pare să vegheze o zonă plină de mistere, care refuză de mii de ani să se dezvăluie cunoaşterii umane. Sunt destule voci care susţin că, în munte, s-ar afla tuneluri în care sunt ascunse comori nebănuite, dar nu aur sau nestemate, ci înscrisuri vechi care cuprind înţelepciunea altor veacuri. Poate, de aceea, acest loc este protejat de energii misterioase.

Locurile sacre ale dacilor din Bucegi nu au fost niciodată cucerite şi vandalizate de romani. Aici era şi a rămas unul din polurile energetice ale lumii, un loc în care se petrec fenomene stranii. Se crede că Sfinxul păzeşte un portal către o altă lume, dar acesta se deschide numai celor chemaţi.


Şapte izvoare, apa nemuririi

Tot în Bucegi, între lacul Bolboci şi Scropoasa, izvorăşte un pârâu ale cărui ape au fost analizate în laborator în repetate rânduri. Încă din 1927, cercetătorii au descoperit că izvorul este pur, numărul bacteriilor fiind egal cu zero. În anii ΄80 au fost reluate cercetările, iar zona a fost închisă.
Oamenii de ştiinţă au stabilit atunci că micul pârâu provine dintr-un lac subteran, ascuns adânc în munte, şi au confirmat încă o dată că apa lui este una dintre cele mai curate din lume. Pe de altă parte, în zonă s-au observat anomalii puternice datorate, probabil, unor zăcăminte de uraniu sau argint. Dar poate că aceasta este apa vie din legendele româneşti, apa pe care o foloseau în ritualurile lor preoţii dacilor care veneau să se închine la altarele din munţi.


Sarmisegetuza

Probabil, puţini dintre noi am mers să vedem capitala spirituală a dacilor. Şi mai puţini dintre noi, probabil, ştim că, la Sarmisegetuza, sunt două cetăţi, una dacică, alta romană. Adevărata capitală a dacilor este în Munţii Orăştiei, iar drumul până la ea este aproape imposibil de străbătut cu maşina. Cel mai des au ajuns aici hoţii de comori. Dezgropate şi răpite din pământul sacru, şi-au pornit pribegia prin lume monede de aur, brăţări încolăcite şi grele, săbii sau obiecte de cult din metale preţioase. Distrusă, jefuită, pângărită, uitată...
Sarmisegetuza mai păstrează însă taina unei comori fără de preţ. Se spune că aici este poarta către o lume ideală, a armoniei şi păcii, iar cei care ajung în cetate cu inima deschisă simt că intră în comuniune cu voinţa divină.


Peştera Polovragi

Legendele acestei peşteri din munţii Olteniei sunt legate tot de credinţa dacilor, în mod special de zeul-lup, Zamolxis. Poveştile din bătrâni spun că, în vestita peşteră, se adunau preoţii dacilor să i se închine lui Zamolxis. De aici, porneşte un tunel astupat de vremuri care lega peştera de cetatea sfântă a Sarmisegetuzei. Zvonurile că şi aici ar exista comori ascunse au atras căutătorii de aur, dar mulţi dintre ei au dispărut încercând să descopere tainele adâncurilor. Localnicii se tem că locurile sunt blestemate de puterea lui Zamolxe.
Deşi nu este spectaculoasă, peştera Polovragi pare să fie cea mai lungă din ţară. Până în prezent au fost exploraţi doar 10 km, dar peştera continuă. Cercetătorii au descoperit că, în adâncurile întunecate, aerul este la fel de proaspăt ca pe Vârful Omu. Multe persoane susţin că, odată ajunse între pereţii de stâncă, nu mai simt nici oboseala, nici frigul, ba chiar au senzaţia că au lăsat afară toate necazurile şi grijile. Peştera pare să fie străbătută de un cordon de energie benefică pentru unii, dar răzbunătoare cu cei care au gânduri vrăjmaşe. Numele peşterii vine de la planta de leac “polovragă”, dispărută cu mult timp în urmă, cu care preoţii daci vindecau orice boală.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu