vineri, 28 februarie 2014

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN

Prof. univ. dr. Dumitru Contantin Dulcan este medic neurolog si psihiatru, cu deschideri  ample spre filosofia stiintei. Practicand medicina in cadrul armatei, a avut posibilitatea sa avanseze in cercetarea creierului si a importantei gandului asupra organismului si a mediului, iar  sansa unei calatorii in China l-a orientat si spre  aprofundarea acupuncturii. D.C. Dulcan este  membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si  internationale, autor de brevete de inventii, detinator al multor premii stiintifice si literare obtinute in tara si in strainatate. Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin-Dulcan, autor a numeroase monografii, tratate, lucrări şi cărţi de certă valoare ştiinţifică dar şi eseistică, cu ample deschideri spre  fascinantele domenii ale Filosofiei Ştiinţei. Cartea sa, „Inteligenţa materiei“, a fost distinsă cu premiul pentru  filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Române (1992). 
„Religia" mea este o căutare şi  trăire a esenţei ultime Universului şi  nu are nimic comun cu modul istoric în  care s-au implicat instituţiile sale reprezentative. Ele pot persista sau  pot să dispară în funcţie de vântul  istoriei şi de capacitatea lor de  adaptare, de remodelare, de  actualizare, dar esenţa de dincolo de  măruntele orgolii şi ambiţii omeneşti, va fi eternă.
Pledez pentru eternitatea acestei  esenţe. "

Imperiul Universal al Conștiinței și Taina lui Unu


CARTI:



Un comentariu:

  1. BINE AȚI VENIT LA MARE TEMPLUL ILLUMINATI. Ești om de afaceri sau femeie de afaceri, politician, muzician, student și vrei să fii foarte bogat, puternic și celebru în viață? Vă puteți realiza visele făcând parte din Illuminati. Cu aceasta, toate visele și dorințele inimii tale pot fi realizate pe deplin, dacă vrei cu adevărat să fii membru al marilor Illuminati, te poți contacta pentru a obține ceea ce ai nevoie în viață, trimite-ne un e-mail la e-mailul nostru ... ..
    E-mail direct către: (jameswilliamilluminate@gmail.com)
    Număr Whatsapp: (+234 7065 801 171)

    RăspundețiȘtergere